Comisia Europeană anunță DEZASTRUL! Cauzele: Legea dării în plată şi creşterea salariului minim

Publicat: 03/05/2016
comisia europeana
Comisia Europeană a trimis un avertisment, pentru România, de la Bruxelles, în care susţine că legea dării în plată ar putea avea un impact negativ pentru România, dar comentând şi asupra deciziei de creştere a salariului minim, considerată de C.E. un alt risc economic pentru ţara noastră.

Comisia Europeană a publicat, marţi, prognoza economică a primăverii. În dreptul României a identificat două riscuri: Legea dării în plată şi creşterea salariului minim. Potrivit Comisiei Europene, Legea dării în plată va afecta negativ încrederea investitorilor şi perspectivele de creditare. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar după 13 mai, primul debitor îşi poate acoperi datoria cu imobilul.

Executivul de la Bruxelles vede o continuare a creşterii economice şi stabilitate pe piaţa forţei de muncă. Avertizează, însă, că, atât competitivitatea, cât şi crearea de noi locuri de muncă vor fi afectate de creşterea salariilor în domeniul public şi a salariului minim pe economie, anunţă RealitateaTV.

Anunțuri